Întrebat de un corespondent al NBC News, la Formul economic de la Sankt-Petersburg, cum reacționează la acuzațiile lui Barack Obama privind implicarea Moscovei în violențele din Ucraina, Putin a răspuns: „Cine este el să judece, serios?! Dacă vrea să judece oamenii, de ce nu și-a găsit un loc de muncă la vreo instanță judiciară?”
Pe de altă parte, Putin a avut un ton conciliant față de situația din Ucraina, oferind asigurări că va respecta alegerea ucrainenilor în scrutinul prezidențial programat duminică.
Însă, atitudinea lui Putin s-a schimbat când a venit vorba de Statele Unite, liderul de la Kremlin acuzând Washingtonul de alimentarea violențelor în Ucraina și de agravarea problemelor economice la nivel global.
Conform NBC News, cel puțin 40 de persoane au murit în ultimele 48 de ore în confruntările militare dintre miliții proruse și serviciile de securitate, în estul Ucrainei. Washingtonul susține că violențele sunt stimulate de Moscova.